șerfuíre s. f., g.-d. art. șerfuírii; pl. șerfuíri substantiv feminin șerfuire
ȘERFUÍRE, șerfuiri, s. f. Acțiunea de a șerfui și rezultatul ei. – V. șerfui. substantiv feminin șerfuire
șerfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerfuiésc, imperf. 3 sg. șerfuiá; conj. prez. 3 să șerfuiáscă verb tranzitiv șerfui
ȘERFUÍ, șerfuiesc, vb. IV. Tranz. A subția marginea pieilor în timpul confecționării, pentru ca acestea să poată fi îndoite, suprapuse sau cusute. – Din germ. schärfen „a ascuți”. verb tranzitiv șerfui
| șerfuire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șerfuire | șerfuirea |
| plural | șerfuiri | șerfuirile | |
| genitiv-dativ | singular | șerfuiri | șerfuirii |
| plural | șerfuiri | șerfuirilor | |