*șeic m. (fr. cheik, d. ar. šeih, bătrîn). Șef de trib saŭ predicator la Arabĭ. Șeih-ul-islam, capul religiuniĭ musulmane. substantiv masculin șeic
ȘEÍH s. m. v. șeic1. substantiv masculin șeih
| șeih | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șeih | șeihul |
| plural | șeihi | șeihii | |
| genitiv-dativ | singular | șeih | șeihului |
| plural | șeihi | șeihilor | |