ȘCOLÁR, -Ă I. adj. referitor la școală; propriu învățământului. II. s. m. elev. (după fr. scolaire) adjectiv școlar
școlar s. m. sg. (tox.) codeină. adjectiv școlar
1) școlár m. (d. școală; sîrb. školar, rus. rut. školĕár, pol. szkolarz, fr. écolier). Elev de școală (maĭ des elev). – Fem. -ăriță. – Mold. Pop. și școler, fem. -eriță. adjectiv școlar
2) școlár, -ă adj. (lat. scholaris, fr. scolaire cu ș din școală). De școală, scolastic: an, revizor școlar; cărțĭ școláre. – Maĭ rar, noŭ, și scolar. adjectiv școlar
școlár1 adj. m., pl. școlári; f. școláră, pl. școláre adjectiv școlar
școlár2 s. m., pl. școlári adjectiv școlar
școlar m. cel ce merge la școală. adjectiv școlar
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. adjectiv școlar
scolár V. școlar. temporar scolar
2) școlár, -ă adj. (lat. scholaris, fr. scolaire cu ș din școală). De școală, scolastic: an, revizor școlar; cărțĭ școláre. – Maĭ rar, noŭ, și scolar. temporar școlar
| școlar | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | școlar | școlarul | școlară | școlara |
| plural | școlari | școlarii | școlare | școlarele | |
| genitiv-dativ | singular | școlar | școlarului | școlare | școlarei |
| plural | școlari | școlarilor | școlare | școlarelor | |