ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta. adjectiv șchiopătat
șchiopătá vb., ind. prez. pers. 1 șchiopătez (șchioapăt) verb șchiopăta
șchĭoápăt și șchiopătéz, a -á v. intr. (lat. *ex-clóppito, -áre). Merg șchiop; și astăzĭ maĭ șchioapătă din lovitura ceĭa. – Vechĭ și -petéz (și ca v. refl.) și (chear azĭ) șchĭopez. Și sch- (Munt. Vest). verb șchĭoapăt
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze verb șchiopăta
șchiopătà v. 1. a umbla ca un șchiop; 2. fig. a fi defectuos: acest raționament șchioapătă. verb șchiopătà
șchiopăta, șchiopătez v. i. a nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine verb șchiopăta
| șchiopătat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | șchiopătat | șchiopătatul | șchiopătată | șchiopătata |
| plural | șchiopătați | șchiopătații | șchiopătate | șchiopătatele | |
| genitiv-dativ | singular | șchiopătat | șchiopătatului | șchiopătate | șchiopătatei |
| plural | șchiopătați | șchiopătaților | șchiopătate | șchiopătatelor | |