șchelă definitie

șchéle vechĭ schele, f. (turc. iskele, port, debarcader, șchele de zidit casa; ngr. skala, skéle, d. it. scala, scară; alb. škală, škele, bg. skelĕa, sîrb. skela, skele, nsl. škele. V. scară, scală, escală). Rar azĭ. Port. Ob. Debarcader. Podină de lemne pe care lucrează zidariĭ saŭ zugraviĭ. – Și schelă (f., pl. e), podeală p. zidarĭ, tribună (Munt. vest), și schilă, debarcader (Munt. vest. P. P.). V. alaș. substantiv femininșchele

schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle substantiv femininschelă

schélă V. șcheie. substantiv femininschelă

schelă f. 1. port mic pe lângă un fluviu: schela Calafatului; 2. podiș de lemn pe care lucrează zidarii: a căzut depe schelă bietul Ion teslariul AL.; 3. podeală: o schelă cu trei trepte ISP.; 4. fig. fundament: suind, palid suflet, a norilor schele EM. [Bulg. SKELA, port, grindiș (din it. scala)]. substantiv femininschelă

SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din sb. skela, bg. skelja. substantiv femininschelă