șatâr definitie

SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat carne etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. substantiv neutrusatâr

satîr (-re), s. n. – Cuțit mare, secure. – Mr. sătire. Tc. (arab.) satir (Șeineanu, II, 316; Lokotsch 1873; Ronzevalle 99), cf. ngr. σατήρι, alb. satër, bg. satăr. substantiv neutrusatîr

satấr s. n., pl. satấre substantiv neutrusatâr

1) satî́r V. șatîr. substantiv neutrusatîr

2) satî́r n., pl. e (turc. satyr, d. ar. satur; ngr. satiri, alb. bg. satyr). Un fel de cuțit de bucătărie, scurt, lat și greŭ care servește la tocat carnea. Fig. Iron. Sabie. Vechĭ. Topor de călăŭ saŭ de luptă. V. halebardă. substantiv neutrusatîr

satâr n. 1. secure (mai ales de călău): satârul gealatului; 2. cuțit mare de tocat: satâre de Gabrova; 3. (ironic) sabie: vă poruncesc să puneți satârele în teacă AL. [Turc. SATYR]. substantiv neutrusatâr

șatî́r m. (turc. șatyr). Vechĭ. Un fel de lacheŭ care mergea înaintea marilor demnitarĭ. – Și satî́r (după pronunțarea ngr.) și satîráș, satiráș. substantiv neutrușatîr

SATẤR, satâre, s. n. 1. Cuțit mare de bucătărie, scurt, lat și greu, pentru spart oase, pentru tocat came etc. 2. Secure folosită în trecut ca armă de luptă sau ca unealtă a călăului. – Din tc. satir. substantiv neutrusatâr