șapte definitie

șápte num. – Număr între șașe și opt. – Var. Mold. șepte. Mr. șapte, megl. șapti, istr. sǫpte. Lat. sĕptem (Pușcariu 1514; REW 7830), cf. vegl. sapto, it. sette, prov., cat. set, fr. sept, sp. siete, port. sete. – Der. șeptar, s. m. (carte de joc de șapte puncte); înșeptit, adj. (multiplicat cu șapte); șeptime, s. f. (a șaptea parte). substantiv neutrușapte

șápte num. cardinal (lat. sĕptem, vgr. ῾eptá, scr. saptan, got. sibun, germ. sieben; it. sette, pv. cat. set, fr. sept, sp. siete, pg. sete). Vest. Șase plus unu: săptămîna are șapte zile. S. m. Număru saŭ cifra 7: un 7, doĭ 7 saŭ doĭ de 7. – În est lit. șepte, pop. șăptĭ. substantiv neutrușapte

șápte num.; 7/VII substantiv neutrușapte

șapte num. număr ce vine imediat după șase. [Mold. Tr. șepte = lat. SEPTEM]. substantiv neutrușapte

ȘÁPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. (Expr.) A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. (Expr.) Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (în componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. ◊ (în componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) Șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șépte num. card.] – Lat. septem. substantiv neutrușapte

Macabei m. pl. familie iudee din care mai mulți membri s’au ilustrat în sec. II a. Cr.: IUDA MACABEU, recuceri Ierusalimul și peri în luptă (167-160); SIMON MACABEU, alungă pe Sirieni, făcu alianță cu Romanii și muri asasinat de ginerele său Ptolomeu (135). ║ (Cei șapte), numele a 7 frați martirizați sub Antioh Ephiphane (168). ║ numele a două cărți biblice în cari se relatează istoria Macabeilor. substantiv neutrumacabei

șapte ochi expr. șeptar, carte de joc marcată cu numărul șapte. substantiv neutrușapteochi

șápte súte num.; 700/DCC substantiv neutrușaptesute

a mânca cât doi / cât șapte / cât zece expr. a mânca foarte mult. substantiv neutruamâncacâtdoi

Șapte-Turnuri n. pl. numele închisorii turcești Ediculea. substantiv neutrușapteturnuri

șápte-dégete (plantă) s. m. substantiv neutrușapte-degete

Minuni ale Lumii (Cele șapte) f. pl. operele cele mai remarcabile ale antichității cari au excitat admirațiune mai mult decât celelalte, și anume: Piramidele Egiptului, Grădinile suspendate din Babilon, Farul din Alexandria, Jupiter Olimpianul de Phidias, Colosul dela Rhodos, Mormântul lui Mausol și Templul Dianei din Ephez. substantiv neutruminunialelumii

a avea șapte vieți expr. a scăpa viu și nevătămat din multe situații critice substantiv neutruaaveașaptevieți

a sta cu fundul în două / șapte luntri expr. 1. a fi oportunist. 2. a nu ști ce vrea. substantiv neutruastacufundulîndouă

a umbla pe șapte cărări expr. a fi beat. substantiv neutruaumblapeșaptecărări

*péște-cu-șápte-núme (specie de pești) s. m., pl. pești-cu-șápte-núme substantiv neutrupește-cu-șapte-nume

a nu avea cei șapte ani de acasă expr. a fi prost crescut substantiv neutruanuaveaceișapteanideacasă

a da șapte degete și-o fugă bună expr. a fura din buzunare. substantiv neutruadașaptedegeteșiofugăbună