șapcă definitie

șápcă (șépci), s. f. – Capelă, caschetă. – Mr., megl. șapcă. Sl. šapŭka, bg., sb., cr., rus. šapka (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 385; Conev 84; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. pol. czapka (› ceapcă, s. f., înv., coif, cască), mag. csapka (Treml, Hung. Jb., IX, 302), tc. șabka. – Der. șepcar, s. m. (cel care confecționează șepci); șepcărie, s. f. (fabrică, magazin de șepci); șapcaliu, s. m. (persoană care poartă capelă), din tc. șapkali (Graur, Rom., LIII, 384; Scriban). substantiv feminin șapcă

șápcă s. f., g.-d. art. șépcii; pl. șepci substantiv feminin șapcă

șapcă f. un fel de acoperemânt al capului. [Rus. ȘAPKA]. substantiv feminin șapcă

șápcă f., pl. șăpcĭ. În Munt. șepcĭ (rus. bg. šapka, șapcă, d. vsl. šapŭka, glugă, care e rudă cu fr. chape și cape [lat. pop. cappa], glugă, și cu chapeau, capelă; ung. sapka, csapka, sipka, turc. șapka. V. capelă, capișon, capot, ceapcă, ceapsă, chepeneag, chipiŭ, scap). Un fel de chipiŭ turtit așa cum poartă ofițeriĭ de marină, ofițeriĭ germanĭ, englezeștĭ, americanĭ, ruseștĭ, bulgăreștĭ, ĭar azĭ și ceĭ româneștĭ. substantiv feminin șapcă

ȘÁPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semne distinctive corespunzătoare. – Din bg., rus. šapka „căciulă”. substantiv feminin șapcă

șepcile Roșii expr. denumirea tradițională a echipei de fotbal Universitatea Cluj-Napoca. substantiv feminin șepcileroșii