sînt (-tă), adj. – Sfînt. – Var. sîn, sîm. Mr. sînt. Lat. sanctus (Tiktin; REW 7569), cf. it., sp. san(to), prov., fr. saint, cat. sant, port. sāo. A fost înlocuit în rom. de sl. sfînt; se păstrează aproape exclusiv în comp. ca nume de sfinți: Simedru (var. Sumedru, Sămetru), din sanctus Demetrius; Sîntilie (var. Sîntilii), din lat. Sanctus Helias; sîntio(a)n, din lat. Sanctus Iohannes; Sîngior(d)z, din lat. Sanctus Georgius; Sîmpietru, din lat. Sanctus Petrus; Sîntoader, din lat. Sanctus Theodorus; Sînvăsii, din lat. Sanctus Basilius; Sî(m)nicoară, din lat. Sanctus Nicolaus; Sîntă-Mărie, din lat. Sancta Maria. Cf. Densusianu, GS, III, 433; Pascu, R. critică, III, 47. – Cf. sînziene,; sîntămărinesc, adj. (varietate de mere), de la Sîntă-Mărie (sec. XVII). adjectivsînt
sânt a. sfânt: sânta Maria. [Lat. vulg. SANTUS = clasic SANCTUS (v. sfânt)]. adjectivsânt
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus. adjectivsânt
sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte adjectivsânt
1) sînt-, sîn- orĭ sîm- (lat. sanctus, sfînt). Pop. O formă care există numaĭ în compozitiune, ca’n Sîntandreĭ, Sîntilie, Sîntĭon, Sîmedru orĭ Sînmedru (Sfîntu Dumitru), Sî(m)nicoară (Sfîntu Neculaĭ), Sîmpĭetru (în arg. și Sumpĭetru), Sîntoader, Sînvasiĭ (Sfîntu Vasile), Sînziene (V. sînziana). Fem. sîntă- (lat. sancta) numaĭ în Sîntămăria. În P. P. și Sînmăriĭ: Puseĭ pînza, Dete frunza. Și-o gătiĭ la Sînmăriĭ (orĭ Sînvăsiĭ). – Se poate scrie și Sînt-Andreĭ, Sînt-Ilie, Sînt-Ion, Sîn-Medru orĭ Sîm- medru, Sîn-Nicoară orĭ Sîm-nicoară, Sîm-Pĭetru, Sum-Pĭetru, Sîn-Toader, Sîn-Văsiĭ, Sîntă-Maria. adjectivsînt
SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus. adjectivsânt
sfânt a. 1. ce ține de religiune, consacrat divinității: sfinte altare; 2. care trăiește după legea divină: un om sfânt; 3. conform legii divine: o vieață sfântă; 4. se zice de ființele cele mai perfecte: sfânta Fecioară, sfinții martiri; 5. demn de mare respect: sfânta dreptate; 6. epitet aplicat soarelui, considerat ca sfânt: când răsare sfântul soare POP. și, eufemistic, spiritelor rele (de ex. Moartea sau Ielele); 7. fam. sdravăn, strașnic, grozav: o sfântă frică, o sfântă de bătaie. [Vechiu-rom. svânt = slav. SVĒTI, termen bisericesc alăturea de sinonimul popular sânt (dublet analog cu oltar și altar); sensul 7 e o generalizare analogă cu fr. sacré]. ║ adv. ca un sfânt, liniștit: vrind [!] seara să-l găsească sfânt PANN. ║ m. 1. cel canonizat de Biserică: sfinții Părinți; 2. (absolut) D-zeu: ferit-a Sfântul ! a-l fura sfântul, a adormi liniștit (în opozițiune cu a-l fura Aghiuță). adjectivsfânt
Sânta-Ana f. lac minunat în Carpații orientali, format de pereții craterului din muntele Büdös. adjectivsântaana
Sânta-Maria f. V. Maria. adjectivsântamaria
sántă f., pl. e (și sîrb. santa, sloi). Dun. Vest. Sloĭ de gheață. substantiv femininsantă
Santa-Elena f. insulă engleză în Oceanul Atlantic, unde Englezii transportară în 1815 pe Napoleon I, după bătălia dela Waterloo, și unde muri în 1821. temporarsantaelena
șanta | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)șanta | șantare | șantat | șantând | singular | plural | ||
șantând | șantați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | șantez | (să)șantez | șantam | șantai | șantasem | |
a II-a (tu) | șantezi | (să)șantezi | șantai | șantași | șantaseși | ||
a III-a (el, ea) | șantează | (să)șantai | șanta | șantă | șantase | ||
plural | I (noi) | șantăm | (să)șantăm | șantam | șantarăm | șantaserăm | |
a II-a (voi) | șantați | (să)șantați | șantați | șantarăți | șantaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | șantează | (să)șanteze | șantau | șantară | șantaseră |
șanta | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șanta | șantaua |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | șantale | șantalei |
plural | — | — |