reduceri si promotii 2018
Definitie șanț - ce inseamna șanț - Dex Online

șanț definitie

SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus. adjectiv sânt

sânt (pop.) adj. m., s. m., pl. sânți; adj. f., s. f. sấntă, pl. sấnte adjectiv sânt

sânt a. sfânt: sânta Maria. [Lat. vulg. SANTUS = clasic SANCTUS (v. sfânt)]. adjectiv sânt

1) sînt-, sîn- orĭ sîm- (lat. sanctus, sfînt). Pop. O formă care există numaĭ în compozitiune, ca’n Sîntandreĭ, Sîntilie, Sîntĭon, Sîmedru orĭ Sînmedru (Sfîntu Dumitru), Sî(m)nicoară (Sfîntu Neculaĭ), Sîmpĭetru (în arg. și Sumpĭetru), Sîntoader, Sînvasiĭ (Sfîntu Vasile), Sînziene (V. sînziana). Fem. sîntă- (lat. sancta) numaĭ în Sîntămăria. În P. P. și Sînmăriĭ: Puseĭ pînza, Dete frunza. Și-o gătiĭ la Sînmăriĭ (orĭ Sînvăsiĭ). – Se poate scrie și Sînt-Andreĭ, Sînt-Ilie, Sînt-Ion, Sîn-Medru orĭ Sîm- medru, Sîn-Nicoară orĭ Sîm-nicoară, Sîm-Pĭetru, Sum-Pĭetru, Sîn-Toader, Sîn-Văsiĭ, Sîntă-Maria. adjectiv sînt

sînt (-tă), adj. – Sfînt. – Var. sîn, sîm. Mr. sînt. Lat. sanctus (Tiktin; REW 7569), cf. it., sp. san(to), prov., fr. saint, cat. sant, port. sāo. A fost înlocuit în rom. de sl. sfînt; se păstrează aproape exclusiv în comp. ca nume de sfinți: Simedru (var. Sumedru, Sămetru), din sanctus Demetrius; Sîntilie (var. Sîntilii), din lat. Sanctus Helias; sîntio(a)n, din lat. Sanctus Iohannes; Sîngior(d)z, din lat. Sanctus Georgius; Sîmpietru, din lat. Sanctus Petrus; Sîntoader, din lat. Sanctus Theodorus; Sînvăsii, din lat. Sanctus Basilius; Sî(m)nicoară, din lat. Sanctus Nicolaus; Sîntă-Mărie, din lat. Sancta Maria. Cf. Densusianu, GS, III, 433; Pascu, R. critică, III, 47. – Cf. sînziene,; sîntămărinesc, adj. (varietate de mere), de la Sîntă-Mărie (sec. XVII). adjectiv sînt

sânt, -ă. adj. – Sfânt. – Lat. sanctus. adjectiv sânt

SÂNT, -Ă, sânți, -te, adj., s. m. și f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus. adjectiv sânt

sfânt a. 1. ce ține de religiune, consacrat divinității: sfinte altare; 2. care trăiește după legea divină: un om sfânt; 3. conform legii divine: o vieață sfântă; 4. se zice de ființele cele mai perfecte: sfânta Fecioară, sfinții martiri; 5. demn de mare respect: sfânta dreptate; 6. epitet aplicat soarelui, considerat ca sfânt: când răsare sfântul soare POP. și, eufemistic, spiritelor rele (de ex. Moartea sau Ielele); 7. fam. sdravăn, strașnic, grozav: o sfântă frică, o sfântă de bătaie. [Vechiu-rom. svânt = slav. SVĒTI, termen bisericesc alăturea de sinonimul popular sânt (dublet analog cu oltar și altar); sensul 7 e o generalizare analogă cu fr. sacré]. ║ adv. ca un sfânt, liniștit: vrind [!] seara să-l găsească sfânt PANN. ║ m. 1. cel canonizat de Biserică: sfinții Părinți; 2. (absolut) D-zeu: ferit-a Sfântul ! a-l fura sfântul, a adormi liniștit (în opozițiune cu a-l fura Aghiuță). adjectiv sfânt

Sânta-Ana f. lac minunat în Carpații orientali, format de pereții craterului din muntele Büdös. adjectiv sântaana

Sânta-Maria f. V. Maria. adjectiv sântamaria

șanț (șánțuri), s. n.1. Tranșee. – 2. Săpătură, groapă, canal. – 3. Rigolă. – 4. Jgheab, crestătură, adîncitură. – 5. (Înv.) Miracol, minune. Germ. Schanze, prin intermediul pol. szánc (Cihac, II, 385; Tiktin), cf. săs. schanz (Borcea 207), mag. sánc (Gáldi, Dict., 96), rus. šanec (Sanzewitsch 209). Semantismul ultimului sens nu este clar și ar putea să se bazeze pe un cuvînt diferit, cf. totuși Iordan, BF, VII, 234. Sec. XVII. Der. șențui (var. șănțui), vb. (a face un șanț); deșanț, s. m. (Mold., Trans., ciudățenie, surpriză); deșențat (var. deșănțat), adj. (rar, ciudat, curios; ieșit din comun; nepotrivit, dezordonat); șăncăleț (var. șancălău, șancălos), adj. (Trans., hazliu, nostim); șăncălie, s. f. (Trans., glumă). substantiv neutru șanț

șanț, șanțuri s. n. rid. substantiv neutru șanț

șanț s. n., pl. șánțuri substantiv neutru șanț

șanț1 n., pl. urĭ (rus. šánec, pl. sancy, fort, întăritură: pol. szanc, szaniec, ceh. šanc, d. germ. schanze, întăritură, retranșament). 1. Săpătură lungă făcută în pămînt p. apărare, p. scurgerea apeĭ ș. a.: o tabără, o vie înconjurată de șanț. (V. hindichĭ, ocop, sel și sat). 2. Vechĭ (poate pin [!] aceĭașĭ figură ca a deraĭa. a delira, adică „a ĭeși din linia obișnuită”. Cp. și cu ceh. šantovati, a glumi). Minune, lucru minunat. Azĭ. Nord. De șanț, deșănțat, straniŭ: a ți se părea de șanț, a vorbi de șanț. V. scandel. substantiv neutru șanț

șanț n. 1. groapă făcută în pământ pentru închiderea unui teren, pentru scursul apei sau pe dinaintea unei întărituri; 2. pl. crestături în pietrele morii. [Nemț. SCHANZE]. substantiv neutru șanț

ȘANȚ, șanțuri, s. n. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranșee. ♦ (în Evul Mediu) Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze. substantiv neutru șanț

Radio-șanț expr. (peior.) 1. (în timpul războiului rece) Radio Europa Liberă. 2. bârfă, zvon. substantiv neutru radioșanț

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului șanț

șanț   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șa șanțul
plural șanțuri șanțurile
genitiv-dativ singular șa șanțului
plural șanțuri șanțurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z