șam definitie

Șam n. numele persan al Damascului: sub iașmac adus din Șam BOL. temporarșam

SÂM adj.m. v. sfânt (I). temporarsâm

sîm-, V. sînt- 1. temporarsîm

săm, vb, ind. pr., pers. I, pl. – Suntem: „Noi cu mândru ne-am lua, / Da săm veri al doilea” (Bârlea 1924 I: 243); „Ei să țin domni, și noi săm proști” (Papahagi 1925: 326). „Pe Mara însă se aude mai des săm și săți decât sîntem și sînteți” (Bud 1908). – Din declinarea vb. a fi (< lat. sum „a fi, a exista„). temporarsăm

1) sînt-, sîn- orĭ sîm- (lat. sanctus, sfînt). Pop. O formă care există numaĭ în compozitiune, ca’n Sîntandreĭ, Sîntilie, Sîntĭon, Sîmedru orĭ Sînmedru (Sfîntu Dumitru), Sî(m)nicoară (Sfîntu Neculaĭ), Sîmpĭetru (în arg. și Sumpĭetru), Sîntoader, Sînvasiĭ (Sfîntu Vasile), Sînziene (V. sînziana). Fem. sîntă- (lat. sancta) numaĭ în Sîntămăria. În P. P. și Sînmăriĭ: Puseĭ pînza, Dete frunza. Și-o gătiĭ la Sînmăriĭ (orĭ Sînvăsiĭ). – Se poate scrie și Sînt-Andreĭ, Sînt-Ilie, Sînt-Ion, Sîn-Medru orĭ Sîm- medru, Sîn-Nicoară orĭ Sîm-nicoară, Sîm-Pĭetru, Sum-Pĭetru, Sîn-Toader, Sîn-Văsiĭ, Sîntă-Maria. temporarsînt