șaică definitie

șaică, șaici s. f. amantă. substantiv femininșaică

șáică¹, șeici, s.f. – 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel 1979: 131). – Din tc. șaika, cf. rus. šajka (DER). substantiv femininșaică

șáică², șeici, s.f. – Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea 1924: 6). – Din magh. csajka „gamelă„. substantiv femininșaică

șáĭcă f., pl. e și (ob.) șăĭcĭ și șeĭcĭ (turc. șáĭka, id.; ngr. saika, vsl. bg. šaĭka; rus. šáĭka, cĭutură, găleată). Vechĭ. Un fel de corăbioară pe Dunăre și marea Neagră. Ponton întrebuințat ca bac saŭ la făcut podurĭ pe apă: un pod de șăĭcĭ. substantiv femininșaĭcă

șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici substantiv femininșaică

șáică (șéici), s. f. – Barcă, barjă. – Var. Mold. șeică. Tc. șaika (Miklosich, Fremdw., 128; Lokotsch 1780), cf. bg., sb., rus. šajka. – Der. șaicar (var. șeicar), s. m. (luntraș). substantiv femininșaică

șaică f. șalupă turcească pe Dunăre și Marea-Neagră (azi ieșită din uz): înaltele catarturi ale șaicelor OD. [Turc. ȘAYKA]. substantiv femininșaică

ȘÁICĂ, șeici, s. f. (înv. și pop.) Ambarcațiune fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor, ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., sb. šajka, tc. sayka. substantiv femininșaică