șahmará f. (turc. [d. pers.] șah merán, „dorința șahuluĭ”). Vechĭ. O stofă orientală țesută cu aur saŭ cu argint (brocat). – Și -ránd, n., pl. urĭ (după smarand). substantiv neutrușahmara
șahmarand | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | șahmarand | șahmarandul |
plural | șahmaranduri | șahmarandurile | |
genitiv-dativ | singular | șahmarand | șahmarandului |
plural | șahmaranduri | șahmarandurilor |