șáfar m. (rut. šáfar, pol. szafarz, ung. sáfár, intendent, d. germ. schaffer și schaffner, intendent. V. și șufăr). Mold. Vechĭ. Stolnic, sofragiŭ. – Și șáfăr orĭ șáfer (rar azĭ), șoltic, șarlatan. substantiv masculin șafar
șáfar (reg.) s. m., pl. șáfari substantiv masculin șafar
ȘÁFAR, șafari, s. m. (Reg.) Mijlocitor, intermediar, samsar (necinstit). – Din ucr. šafer, pol. szafar, germ. Schaffer. substantiv masculin șafar
șáfăr s. m. (pl. șafări) substantiv masculin șafăr
șafăr, șafări s. m. (intl., înv.) mijlocitor, intermediar. substantiv masculin șafăr
șáfar m. (rut. šáfar, pol. szafarz, ung. sáfár, intendent, d. germ. schaffer și schaffner, intendent. V. și șufăr). Mold. Vechĭ. Stolnic, sofragiŭ. – Și șáfăr orĭ șáfer (rar azĭ), șoltic, șarlatan. substantiv masculin șafar
| șafar | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | șafar | șafarul |
| plural | șafari | șafarii | |
| genitiv-dativ | singular | șafar | șafarului |
| plural | șafari | șafarilor | |