șabac definitie

șabác n., pl. e (turc. mușabak, ar. müșebek, șabac, infl. de șebeke, it. sciábica, rețea). Sud și est. Ajur, găurele ornamentale făcute în pînză pin [!] zmulgerea [!] firelor și înodarea celor din bătătură: bluză cu șabace. Pe șabac, exact, cum trebuĭe. – La Tkt. -acă, dim. (P. P.) șăbăcea, pl. ele. – Și ceabac (munt. est.). substantiv neutrușabac

șabac n. Mold. găurele (de broderie). [Origină necunoscută]. substantiv neutrușabac

ȘABÁC, s. n. v. șabacă. substantiv neutrușabac

!șabácă/șabác (reg.) s. f./s. n., pl. șabáce substantiv neutrușabacă