învoĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a te învoi, de a consimți, contract, convențiune, pact. Hîrtia pe care e scrisă această învoĭală. substantiv feminin învoĭală
învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli substantiv feminin învoială
învoeală f. 1. înțelegere prealabilă, pact; 2. contract, convențiune: învoieli agricole. substantiv feminin învoeală
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală. substantiv feminin învoială
| învoială | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | învoială | învoiala |
| plural | învoieli | învoielile | |
| genitiv-dativ | singular | învoieli | învoielii |
| plural | învoieli | învoielilor | |