învinui definitie
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă verb tranzitiv învinui
învinuì v. a arunca vină asupra cuiva. verb tranzitiv învinuì
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. verb tranzitiv învinui
învinuĭésc v. tr. (d. vină). Maĭ rar. Acuz, învinovățesc. – Vechĭ vinuĭésc. verb tranzitiv învinuĭesc
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului învinui
| învinui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) învinui | învinuire | învinuit | învinuind | singular | plural | ||
| învinuind | învinuiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | învinuiesc | (să) învinuiesc | învinuiam | învinuii | învinuisem | |
| a II-a (tu) | învinuiești | (să) învinuiești | învinuiai | învinuiși | învinuiseși | ||
| a III-a (el, ea) | învinuiește | (să) învinuiai | învinuia | învinui | învinuise | ||
| plural | I (noi) | învinuim | (să) învinuim | învinuiam | învinuirăm | învinuiserăm | |
| a II-a (voi) | învinuiți | (să) învinuiți | învinuiați | învinuirăți | învinuiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | învinuiesc | (să) învinuiască | învinuiau | învinuiră | învinuiseră | ||