învestitură definitie

ÎNVESTITÚRĂ s.f. 1. Act solemn prin care în evul mediu cineva era învestit cu o demnitate, cu un drept etc. ♦ Actul prin care seniorul acorda vasalului său un beneficiu, o feudă. ♦ Act de numire și de confirmare în funcții ecleziastice a unui prelat. 2. Act prin care un partid politic desemnează un candidat pentru o funcție electivă. [Var. investitură s.f. / cf. it. investitura, fr. investiture]. substantiv femininînvestitură

învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri substantiv femininînvestitură

învestitură f. 1. act prin care se investia pe cineva cu o demnitate ecleziastică, cu un feud; 2. punere în posesiune oficială a unei țări: învestitura la Constantinopole a lui Cuza-Vodă (1861), a lui Carol (1866). substantiv femininînvestitură

ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture). substantiv femininînvestitură

INVESTITÚRĂ s.f. v. învestitură. substantiv feminininvestitură

*investitúră f., pl. ĭ (fr. investiture, it. investitura). Acordarea solemnă a unuĭ feud, a uneĭ demnitățĭ ecleziastice [!], a uneĭ domniĭ dependente: investitura luĭ Cuza la Constantinopol (1861). substantiv feminininvestitură