înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză verb tranzitiv învenina
înveninà v. 1. a da venin; 2. a lua venin. [Lat. VENENARE]. verb tranzitiv înveninà
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. verb tranzitiv învenina
înveninéz v. tr. (d. venin, ca lat. venenare, d. venenum, venin; it. velenare, pv. cat. enverinar, fr. envenimer, sp. pg. envenenar). Daŭ venin, otrăvesc, intoxic: tutunu înveninează organizmu [!]. Fig. Stric sufletu cu mincĭunĭ: demagogiĭ înveninează poporu. – Vechĭ și veninéz. verb tranzitiv înveninez
| învenina | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) învenina | înveninare | înveninat | înveninând | singular | plural | ||
| înveninând | înveninați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | înveninez | (să) înveninez | înveninam | înveninai | înveninasem | |
| a II-a (tu) | înveninezi | (să) înveninezi | înveninai | înveninași | înveninaseși | ||
| a III-a (el, ea) | înveninează | (să) înveninai | învenina | învenină | înveninase | ||
| plural | I (noi) | înveninăm | (să) înveninăm | înveninam | înveninarăm | înveninaserăm | |
| a II-a (voi) | înveninați | (să) înveninați | înveninați | înveninarăți | înveninaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | înveninează | (să) învenineze | înveninau | înveninară | înveninaseră | ||