*anvelópă f., pl. e (fr. enveloppe. V. developez). Barb. Caucĭucu cel gros care învălește [!] camera de aer la roatele pneŭmatice. – Curat rom. învălitoare. substantiv feminin anvelopă
învelésc, -líș, -litoare, V. învăl-. substantiv feminin învelesc
învălitoáre (est) și învel- (vest) f., pl. orĭ. Ceĭa ce învelește pe deasupra, scoarță, lăvicer, velință, macat. (V. cergă, cuvertură). Nord. Rar. Naframă, tulpan, bariz. substantiv feminin învălitoare
învelitoare f. 1. acoperișul casei; 2. velință, lăicer, scoarță; 3. capac: nu-i venea urda la învelitoare POP. substantiv feminin învelitoare
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare. substantiv feminin învelitoare
învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri substantiv feminin învelitoare
învelitoare, învelitori s. f. (glum.) iubită, amantă. substantiv feminin învelitoare
| învelitoare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | învelitoare | învelitoarea |
| plural | învelitori | învelitoarele | |
| genitiv-dativ | singular | învelitoare | învelitorii |
| plural | învelitoare | învelitorilor | |