întrerupere definitie

ÎNTRERÚPERE s.f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. ◊ Fără întrerupere = neîntrerupt, continuu. ♦ Replică, exclamație etc. care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [< întrerupe]. substantiv femininîntrerupere

*întrerúpere f. Acțiunea de a saŭ de a se întrerupe: întreruperea unuĭ curent electric. Tăĭerea vorbeĭ: întreruperile publiculuĭ nu-l lăsaŭ pe orator să vorbească. Ret. Suspensiune, tăcere momentană p. a face publicu curios. V. retorică. substantiv femininîntrerupere

întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi substantiv femininîntrerupere

întrerupere f. 1. acțiunea de a întrerupe; 2. încetarea unei lucrări. substantiv femininîntrerupere

ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe. substantiv femininîntrerupere

*întrerúp, -rúpt, a -rúpe v. tr. (fr. interrompre, lat. interrúmpere). Rup continuitatea unuĭ lucru, opresc cursu: a întrerupe un curent electric, relațiunile cu cineva. Taĭ vorba: unu din mulțime îl întrerupse pe orator. – Vechĭ prerup. verb tranzitivîntrerup

întrerupe v. 1. a rupe la mijloc; 2. a tăia vorba; 3. a se opri la mijloc. verb tranzitivîntrerupe

ÎNTRERÚPE vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.). ♦ A lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. [P.i. întrerúp, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. întrerumpe vb. III. / după fr. interrompre]. verb tranzitivîntrerupe

întrerúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrerúp, perf. s. 1 sg întrerupséi, 1 pl. întrerúpserăm; part. întrerúpt verb tranzitivîntrerupe

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întreruptVar.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre). verb tranzitivîntrerupe

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîntrerupere

întrerupere   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular întrerupere întreruperea
plural întreruperi întreruperile
genitiv-dativ singular întreruperi întreruperii
plural întreruperi întreruperilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z