întreprindere definitie
ÎNTREPRÍNDERE s.f. 1. Acțiune pornită din inițiativă personală. 2. Unitate economică de producție, de prestare de servicii sau de comerț. [< întreprinde]. substantiv feminin întreprindere
întreprindere, întreprinderi s. f. (intl., glum.) închisoare, penitenciar. substantiv feminin întreprindere
*întrepríndere f. Executarea unuĭ proĭect: întreprinderea canaluluĭ Suezuluĭ fu o operă colosală. Facerea saŭ furnisarea [!] unuĭ lucru în anumite condițiunĭ, antrepriză: întreprinderea uneĭ șosele. substantiv feminin întreprindere
întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi substantiv feminin întreprindere
întreprindere f. 1. plan format ce se pune în execuțiune; 2. facerea unei lucrări, furnisare în anumite condițiuni: întreprinderea unei clădiri. substantiv feminin întreprindere
ÎNTREPRINDÉRE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde. substantiv feminin întreprindere
*întreprínd, -príns, a -prínde v. tr. (fr. entreprendre, it. intrapréndere, pg. interprender și emprehender, sp. emprender. V. prind). Ĭaŭ rezoluțiunea de a face și de a începe un lucru: Columb întreprinse descoperirea Americiĭ. Mă angajez să fac orĭ să furnisez [!], ĭaŭ în antrepriză: a întreprinde lucrarea unuĭ pod, furnitura fînuluĭ armateĭ. verb tranzitiv întreprind
ÎNTREPRÍNDE vb. III. tr. A lua hotărârea de a face ceva, a se apuca de ceva, a pune ceva în lucru. [P.i. întreprínd și întreprínz, perf. s. -prinsei, part. -prins. / cf. fr. entreprendre]. verb tranzitiv întreprinde
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns verb tranzitiv întreprinde
întreprinde v. 1. a lua hotărîrea de a face un lucru și a începe să'l puie în lucrare: a întreprinde o mare călătorie; 2. a se însărcina de a face ceva cu anumite condițiuni: a întreprins furnitura proviziunilor. verb tranzitiv întreprinde
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). verb tranzitiv întreprinde
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului întreprindere
| întreprindere | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | întreprindere | întreprinderea |
| plural | întreprinderi | întreprinderile | |
| genitiv-dativ | singular | întreprinderi | întreprinderii |
| plural | întreprinderi | întreprinderilor | |