reduceri si promotii 2018
Definitie întrebuințare - ce inseamna întrebuințare - Dex Online

întrebuințare definitie

întrebuințáre f. Acțiunea de a întrebuința, uz: întrebuințarea unor banĭ, unuĭ cuvînt. A da o întrebuințare unuĭ lucru, a-l utiliza la ceva. substantiv feminin întrebuințare

întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. între­buin­țắrii; pl. întrebuințắri substantiv feminin întrebuințare

întrebuințare f. 1. uz ce se face de ceva; 2. destinațiunea unui lucru. substantiv feminin întrebuințare

ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința. substantiv feminin întrebuințare

întrebuința, întrebuințez v. r. (sport) a-și apăra în mod corect șansele într-o confruntare. verb tranzitiv întrebuința

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză verb tranzitiv întrebuința

întrebuințà v. 1. a face uz, a se servi de; 2. a da de lucru: fabrica întrebuințează mulți oameni. [V. trebuință]. verb tranzitiv întrebuințà

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. verb tranzitiv întrebuința

întrebuințéz v. tr. (d. trebuință). Fac uz, mă servesc de: întrebuințez cuțitu ca să taĭ pîne [!]. Daŭ ocupațiune, daŭ de lucru: această fabrică întrebuințează mulțĭ lucrătorĭ. Fac să se consume, să treacă: a întrebuința apa la spălat, a întrebuințat treĭ zile pînă să ajungă. verb tranzitiv întrebuințez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului întrebuințare

întrebuințare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular întrebuințare întrebuințarea
plural întrebuințări întrebuințările
genitiv-dativ singular întrebuințări întrebuințării
plural întrebuințări întrebuințărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z