întemeiat definitie
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia. adjectiv întemeiat
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd verb tranzitiv întemeia
întemeià v. 1. a pune temelia; 2. fig. a pune temeiu: pe ce te întemeiezi? verb tranzitiv întemeià
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. verb tranzitiv întemeia
întemeĭéz v. tr. (d. temeĭ). Pun temelia, fundez. Înființez, creez: a întemeĭa o școală. Bazez, sprijin: a întemeĭa o afirmațiune pe un principiŭ. V. refl. Mă bazez, mă sprijin, mă bizuĭ. – Vechĭ întemellez, temeĭez, temelesc, -llesc și -llicesc. verb tranzitiv întemeĭez
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului întemeiat
| întemeiat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | întemeiat | întemeiatul | întemeiată | întemeiata |
| plural | întemeiați | întemeiații | întemeiate | întemeiatele | |
| genitiv-dativ | singular | întemeiat | întemeiatului | întemeiate | întemeiatei |
| plural | întemeiați | întemeiaților | întemeiate | întemeiatelor | |