întâmplător definitie

întîmplătór, -oáre adj. Din întîmplare, accidental. Eventual. Adv. Din întîmplare. adjectivîntîmplător

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre adjectivîntâmplător

întâmplător a. din întâmplare. adjectivîntâmplător

ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. adjectivîntâmplător

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîntâmplător

întâmplător   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular întâmplător întâmplătorul întâmplătoare întâmplătoarea
plural întâmplători întâmplătorii întâmplătoare întâmplătoarele
genitiv-dativ singular întâmplător întâmplătorului întâmplătoare întâmplătoarei
plural întâmplători întâmplătorilor întâmplătoare întâmplătoarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z