însumi definitie

î́nșine¹ adj. pr. m. (noi, nouă, pe noi ~); f. însene (noi, nouă, pe noi ~) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume înșine

î́nșine² (înv.) pr. m.; f. î́nsene articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume înșine

însumĭ, V. însu. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume însumĭ

'însumi¹ adj. pr. m. (eu, mie, pe mine ~); f. 'însămi (eu, pe mine ~), g.-d. 'însemi (a fetei mele ~, mie ~) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume însumi

'însumi² (înv.) pr. m.; f. 'însămi, g.-d. 'însemi articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume însumi

Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers.l pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume însumi