însușit definitie

însușit a. 1. particular, propriu: calități însușite nației lui BĂLC.; 2. atribut: buzduganul însușit slujbei de Armaș mare OD. adjectivînsușit

ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși. adjectivînsușit

însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute. verb tranzitivînsușì

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. verb tranzitivînsuși

însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez [!], îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin [!] studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan. verb tranzitivînsușesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiînsușit

însușit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular însușit însușitul însuși însușita
plural însușiți însușiții însușite însușitele
genitiv-dativ singular însușit însușitului însușite însușitei
plural însușiți însușiților însușite însușitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z