însușire definitie

însușíre f. Acțiunea de a-țĭ însuși ceva. Calitate: copil plin de însușirĭ. Atribut: buzduganu era însușirea mareluĭ armaș. substantiv femininînsușire

însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri substantiv femininînsușire

însușire f. acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei: atribut, calitate. substantiv femininînsușire

ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși. substantiv femininînsușire

însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute. verb tranzitivînsușì

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. verb tranzitivînsuși

însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez [!], îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin [!] studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan. verb tranzitivînsușesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiînsușire

însușire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular însușire însușirea
plural însușiri însușirile
genitiv-dativ singular însușiri însușirii
plural însușiri însușirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z