însoți definitie

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă verb tranzitivînsoți

însoțì v. 1. a întovărăși: l’am însoțit până acasă; 2. a se asocia, a se aduna: spune-mi cu cine te însoțești; 3. a lua de soție: se însoți cu fata cea mică ISP. [V. soț și soață]. verb tranzitivînsoțì

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. verb tranzitivînsoți

însoțésc v. tr. (d. soț). Rar. Întovărășesc, merg împreună cu: ca să nu-țĭ fie frică, te însoțesc pînă acasă. V. refl. Mă căsătoresc (mă însor saŭ mă mărit). Mă asociez, mă aliez: spune-mĭ cu cine te însoțeștĭ ca să-țĭ spun cine eștĭ (Prov.). verb tranzitivînsoțesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiînsoți

însoți   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)însoți însoțire însoțit însoțind singular plural
însoțind însoțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) însoțesc (să)însoțesc însoțeam însoții însoțisem
a II-a (tu) însoțești (să)însoțești însoțeai însoțiși însoțiseși
a III-a (el, ea) însoțește (să)însoțeai însoțea însoți însoțise
plural I (noi) însoțim (să)însoțim însoțeam însoțirăm însoțiserăm
a II-a (voi) însoțiți (să)însoțiți însoțeați însoțirăți însoțiserăți
a III-a (ei, ele) însoțesc (să)însoțească însoțeau însoți însoțiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z