reduceri si promotii 2018
Definitie însă - ce inseamna însă - Dex Online

însă definitie

însul (în într-însul, dintr-însul, printr-însul) pr. m., pl. înșii; f. însa, pl. însele articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume însul

dintr-'însul (pop.) prep. + pr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dintrînsul

printr-'însul prep. + pr. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume printrînsul

î́nsă conj. adversativă (d. lat. ipsa ca și însu). Dar (dispărut din limba vorbită): eŭ am plecat, el însă (orĭ însă el) a rămas. invariabil însă

'însă conjcț. invariabil însă

însă conj. exprimă o opozițiune mai energică decât dar și se pune după vorba inițială: ea însă am venit. [Feminin dela îns=lat. IPSA: pronume devenit conjuncțiune (cf. adins)]. invariabil însă

ÎNSĂ conj. 1. (Adversativ, leagă două propoziții sau două părți de propoziție) Cu toate acestea, totuși, dar. 2. (Arată trecerea la altă idee) Dar, pe de altă parte. – Lat. ipsa. invariabil însă

ins, -ă s. (d. însu). Individ, persoană: să vie´n coace [!] patru inșĭ, am văzut un ins pin [!] întuneric, noĭ eram doŭă inse. substantiv masculin și feminin ins

ins s. m., pl. inși substantiv masculin și feminin ins

îns pron. 1. servă a determina persoana adăogând o idee de identitate: eu însumi, tu însuți, el însuș, noi înșine, voi înșivă, ei înșiși; 2. el (cu o nuanță emfatică): toate printr’însul s’au făcut. [Lat. IPSUM]. ║ m. (obișnuit la plural) persoană, individ: trei inși au venit. substantiv masculin și feminin îns

INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. ◊ Tot insul = fiecare; toți oamenii. – Lat. ipsus (= ipse). substantiv masculin și feminin ins

îns (î́nsă), pron. – Însuși. – Var. (înv.) nus. Mr. nis, năs, megl. ons, istr. ăns. Lat. ipse, f. ipsa (Diez, I, 163; Pușcariu 870; Candrea-Dens., 869; REW 4541; DAR), cf. it. esso, prov. eis, v. pg. eiso. Fonetismul indică prezența unui infix nazal din lat., cf. forma atestată inpsuius (după Densusianu, Hlr., 144, prin fonetică sintactică, în cazuri ca in ipso, cum ipso). Pron. de identitate, folosit ca adj. (îns împăratul la Coresi; înv., astăzi înlocuit de însumi), ca s. (înv.) sau ca pron. pers. de I.-a persoană (la cazuri prepoziționale, înv.; astăzi se păstrează acest uz numai în construcția printr’însul, cf. înv. într’îns, cătr’îns, spr’îns = spre îns, cunus = cu îns). Cf. adins. În general ieșit din uz cu forma sa primitivă, îns se folosește astăzi mai ales cu una din cele patru forme următoare: Ins, s. m. (individ, persoană, tip), suna îns pînă la jumătatea sec. XIX; fonetismul modern pare a se explica prin legături sintactice. Cf. însă, s. f. (persoană, tip). Dînsul (f. dînsa, pl. dînșii, dînsele), pron. (el însuși), cu prep. de (după Diez, II, 24), din lat. idem ipse), cf. it. desso „el însuși”, comel denso „omonim”, friul. zenso „omonim” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 107). Folosit fără restricție în Mold., în Munt. se aplică exclusiv persoanelor, și s-a ajuns chiar să se diferențieze de „el”, ca formulă de politețe proprie persoanei a treia: mă duc cu el față de mă duc cu dînsul „merg cu domnia sa”. Cf. dînsele, s. f. pl. (duhuri rele, iele), cf. iele. Însă, conj. (la fel; adică, și anume; totuși, dar), pentru a cărui der. de la pron. cf. it. medesimamente de la medesimo, fr. de la même, memêment, ca și explicația lui Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 551 și DAR. Însumi, pron. (eu singur), pron. de identitate, folosit cu forma pron. personal pe care îl însoțește (f. însămi, II, însuți, însăți; III, însuți, însăți; pl. I, înșine; II, înșivă; III, înșiși, însele; formele f. I însene II, însevă sînt înv.; III însele pare să piardă progresiv teren). Cf. adins.Der. însuși, vb. (a-și lua, a-și atribui), formație artificială de la începutul sec. XIX, pentru a traduce fr. approprier (DAR), se formează cu pron. dativ; însușire, s. f. (acțiunea de a-și însuși; calitate, caracteristică). substantiv masculin și feminin îns

INS, inși, s. m. Individ, persoană, om. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși; îngîrbovit Un moș cu umblet lin Și-o copiliță. COȘBUC, P. I 228. Doi băieți se necăjesc să dea afară un ins. Tovarășii acestuia rîd cu hohot văzînd zădarnicile silințe. CONTEMPORANUL, VII 33. Viața tuturor inșilor care au pricinuit ființa ta. EMINESCU, N. 53. Tot insul = fiecare, toți oamenii, toată lumea. Și pe plac cînta tot insulClocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37. substantiv masculin și feminin ins

îns pron. 1. servă a determina persoana adăogând o idee de identitate: eu însumi, tu însuți, el însuș, noi înșine, voi înșivă, ei înșiși; 2. el (cu o nuanță emfatică): toate printr’însul s’au făcut. [Lat. IPSUM]. ║ m. (obișnuit la plural) persoană, individ: trei inși au venit. substantiv masculin și feminin îns

ÎNS, ÎNSĂ, inși, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele.Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa). substantiv masculin și feminin îns

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului însă

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z