!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă verb înrudi
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. verb înrudi
înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc. verb înrudesc
| înrudi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) înrudi | înrudire | înrudit | înrudind | singular | plural | ||
| înrudind | înrudiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | înrudesc | (să) înrudesc | înrudeam | înrudii | înrudisem | |
| a II-a (tu) | înrudești | (să) înrudești | înrudeai | înrudiși | înrudiseși | ||
| a III-a (el, ea) | înrudește | (să) înrudeai | înrudea | înrudi | înrudise | ||
| plural | I (noi) | înrudim | (să) înrudim | înrudeam | înrudirăm | înrudiserăm | |
| a II-a (voi) | înrudiți | (să) înrudiți | înrudeați | înrudirăți | înrudiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | înrudesc | (să) înrudească | înrudeau | înrudiră | înrudiseră | ||