înlănțui definitie

înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie verb tranzitiv înlănțui

înlănțuì v. 1. a lega cu un lanț; 2. (poetic) a coprinde: înlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă EM.; 3. a subjuga, a captiva: a înlănțui inimile; 4. fig. a împreuna logiceșțe, a coordina: a-și înlănțui ideile. verb tranzitiv înlănțuì

ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). verb tranzitiv înlănțui

înlănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Leg cu lanțu, încătușez. Fig. Cuprind, apuc: a înlănțui gîtu cuĭva cu brațele. Subjug, captivez: a înlănțui inimile. Coordonez, așez în regulă: a înlănțui bine ideile. V. refl. Mă leg: ideile se înlănțuĭesc bine. verb tranzitiv înlănțuĭesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului înlănțui

înlănțui   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) înlănțui înlănțuire înlănțuit înlănțuind singular plural
înlănțuind înlănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) înlănțuiesc (să) înlănțuiesc înlănțuiam înlănțuii înlănțuisem
a II-a (tu) înlănțuiești (să) înlănțui înlănțuiai înlănțuiși înlănțuiseși
a III-a (el, ea) înlănțuie (să) înlănțuiai înlănțuia înlănțui înlănțuise
plural I (noi) înlănțuim (să) înlănțuim înlănțuiam înlănțuirăm înlănțuiserăm
a II-a (voi) înlănțuiți (să) înlănțuiți înlănțuiați înlănțuirăți înlănțuiserăți
a III-a (ei, ele) înlănțuiesc (să) înlănțuie înlănțuiau înlănțui înlănțuiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z