reduceri si promotii 2018
Definitie înfruntare - ce inseamna înfruntare - Dex Online

înfruntare definitie

înfruntáre f., pl. ărĭ. Mustrare. Afront. Sfidare. substantiv feminin înfruntare

înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri substantiv feminin înfruntare

înfruntare f. 1. mustrare severă; 2. afront, insultă publică. substantiv feminin înfruntare

ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta. substantiv feminin înfruntare

înfrúnt și -éz, a v. tr. (d. frunte. V. afront, confrunt). 1. Mustru (adică „îĭ arăt greșeala în frunte, în față”). 2. (după fr. affronter). Daŭ pept [!], ĭes la luptă, sfidez: a înfrunta moartea. verb tranzitiv înfrunt

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă verb tranzitiv înfrunta

înfruntà v. 1. a mustra cu asprime; 2. fig. a da piept cu: a înfrunta moartea. [Lit. a da peste frunte (cf. a da peste nas), fruntea și nasul sunt considerate ca sediul semeției, mândriei, batjocurei și a mâniei]. verb tranzitiv înfruntà

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. infrontare (< frons). verb tranzitiv înfrunta

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului înfruntare

înfruntare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înfruntare înfruntarea
plural înfruntări înfruntările
genitiv-dativ singular înfruntări înfruntării
plural înfruntări înfruntărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z