înfipt definitie

înfíg, -ípt, a -e v. tr. (lat. figo și infigo, -fígere, a înfige; it. [in]figgere și [in]figere. V. fiulă, fix, afișez). Fac să intre ceva ascuțit în ceva: a înfige cuțitu în pîne [!], lancea în pămînt. Fixez (Rar). V. refl. Intru fixîndu-mă: alicele s´aŭ înfipt în lemn. Mă bag, pătrund, caut să fiŭ și eŭ undeva: acest om se înfige la toate banchetele. – În est a înfinge, part. tot înfipt, ĭar pin [!] nord și înfins. – Vechĭ și înfise îld. înfipse. adjectiv înfig

înfipt, -ă, înfipți, -te s. m., s. f., adj. v. înfigăreț adjectiv înfipt

înfípt, -ă adj. (d. înfig). Fig. Țeapăn și gata de ceartă: o țopîrlancă înfiptă. adjectiv înfipt

înfipt a. 1. împlântat; 2. țeapăn, drept în sus; 3. fig. afectat: femeie înfiptă. adjectiv înfipt

ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige. adjectiv înfipt

înfíg, -ípt, a -e v. tr. (lat. figo și infigo, -fígere, a înfige; it. [in]figgere și [in]figere. V. fiulă, fix, afișez). Fac să intre ceva ascuțit în ceva: a înfige cuțitu în pîne [!], lancea în pămînt. Fixez (Rar). V. refl. Intru fixîndu-mă: alicele s´aŭ înfipt în lemn. Mă bag, pătrund, caut să fiŭ și eŭ undeva: acest om se înfige la toate banchetele. – În est a înfinge, part. tot înfipt, ĭar pin [!] nord și înfins. – Vechĭ și înfise îld. înfipse. verb tranzitiv înfig

înfíge (înfíg, înfípt), vb.1. A împlînta, a vîrî. – 2. A fixa. – 3. A străpunge, a traversa. – 4. (Refl.) A se amesteca, a se băga, a se interpune. – Mr. (n)hig, hipșu, (n)hiptă, (n)hidzire. Lat. infῑgĕre (Pușcariu 841; Candrea-Dens., 780; REW 4402; DAR), cf. it. (in)figere. Part. înfipt (lat. *infictum, în loc de infixum, prin analogie cu vb. ca dicere sau facere) a produs var. înfipta, vb. (rar, Mold., a înfige, a împlînta, a străpunge). – Der. înfipt, adj. (fixat, împlîntat; băgăreț, nerușinat); înfigăreț, adj. (băgăcios, inoportun). verb tranzitiv înfige

înfige, înfig v. r. 1. a se apuca de ceva fără a avea dreptul sau priceperea necesară. 2. a intra / a se amesteca undeva cu obrăznicie. verb tranzitiv înfige

înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt verb tranzitiv înfige

înfige V. 1. a face să intre, să pătrunză; 2. a împlânta: înfipse steagul biruinței; 3. a fixa: Mihaiu își înfipse tabăra în locul părăsit de dușman BĂLC. [Lat. INFIGERE]. verb tranzitiv înfige

ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Pref. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. verb tranzitiv înfige

a i-o înfige (cuiva) expr. (obs.d. bărbați) a avea contact sexual (cu cineva). verb tranzitiv aioînfige

a se înfige la mâncare expr. a mânca cu lăcomie. verb tranzitiv aseînfigelamâncare

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului înfipt

înfipt   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular înfipt înfiptul înfiptă înfipta
plural înfipți înfipții înfipte înfiptele
genitiv-dativ singular înfipt înfiptului înfipte înfiptei
plural înfipți înfipților înfipte înfiptelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z