îndoitură definitie

îndoitúră f., pl. ĭ. Locu unde ceva e îndoit: îndoitura uneĭ vergĭ, unuĭ deget, uneĭ peĭ [!], uneĭ stofe, uneĭ hîrtiĭ. substantiv feminin îndoitură

îndoitúră, -i, s.f. – (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc 1998: 138). – Din îndoi „a amesteca cu apă” (în + doi) + -tură. substantiv feminin îndoitură

îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri substantiv feminin îndoitură

îndoitură f. 1. efectul îndoirii materiale; 2. cută. substantiv feminin îndoitură

ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură. substantiv feminin îndoitură