îndoelnic a. 1. supus îndoelii: rezultatul e îndoelnic; 2. neîndestulător: lumină îndoelnică. adjectiv îndoelnic
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice adjectiv îndoielnic
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. adjectiv îndoielnic
îndoielnic | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | îndoielnic | îndoielnicul | îndoielnică | îndoielnica |
plural | îndoielnici | îndoielnicii | îndoielnice | îndoielnicele | |
genitiv-dativ | singular | îndoielnic | îndoielnicului | îndoielnice | îndoielnicei |
plural | îndoielnici | îndoielnicilor | îndoielnice | îndoielnicelor |