reduceri si promotii 2018
Definitie îndemn - ce inseamna îndemn - Dex Online

îndemn definitie

INDÉMN, -Ă adj. (Rar) Care nu a suferit pagube, pierderi, răni; teafăr. [< fr. indemne, cf. lat. indemnis < infără, damnum – pagubă]. adjectiv indemn

*indémn, -ă adj. (lat. indemnis, d. in-, fără, și damnum, daună). Rar. Nevătămat, neatins, teafăr: a ĭeși indemn dintr´o afacere delicată. V. imun. adjectiv indemn

indémn adj. m., pl. indémni; f. indémnă, pl. indémne adjectiv indemn

INDÉMN, -Ă, indemni, -e, adj. (Jur.) Care nu a suferit pagube, pierderi, etc. – Din fr. indemne. adjectiv indemn

1) îndémn n., pl. urĭ (d. îndemn 2). Impuls, îmboldire, tragere de inimă: unde nu-ĭ îndemn, nu se lucrează cu spor. substantiv neutru îndemn

îndémn s. n., pl. îndémnuri substantiv neutru îndemn

îndemn n. impulsiune, instigațiune. substantiv neutru îndemn

îndemn a. care nu sufere (pagubă). substantiv neutru îndemn

ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv). substantiv neutru îndemn

2) îndémn, a v. tr. (d. lat. *indémino, -áre, a mîna de acolo, a mișca din loc, d. mĭnare, a mîna; fr. emmener. – Îndeamnă, să îndemne). Sfătuĭesc, determin, hotărăsc: eŭ l-am îndemnat să vie, și a venit. Îndemn boiĭ, caiĭ să meargă, îĭ mîn cu vorba. V. intr. Încep și continuŭ: îndemnară la drum și ajunseră. V. refl. Prind curaj, mă încurajez în tovărășie cu altu: cînd îs cu el împreună, mă îndemn la lucru și lucrez maĭ cu spor; cînd îs doĭ caĭ la căruță, se îndeamnă unu pe altu la mers. verb tranzitiv îndemn

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă verb tranzitiv îndemna

îndemnà v. 1. a îmboldi, a grăbi să meargă: îndemnați înainte! CR.; 2. a împinge la, a excita; 3. fig. a sfătui. [Lat. INDE și MINARI, a îmboldi]. verb tranzitiv îndemnà

ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. verb tranzitiv îndemna

îndemná (îndémn, îndemnát), vb.1. (Înv.) A invita, a pofti. – 2. (Înv.) A obliga, a pricinui. – 3. A împinge, a da un impuls. – 4. A stîrni, a incita, a mișca. – 5. A exorta, a înflăcăra. – 6. (Refl.) A se hotărî. – 7. (Refl.) A se mulțumi, a se simți bine. – Mr. îndemn. Origine incertă. Se consideră în general (Pușcariu 830; REW 4371; Tiktin; DAR; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui lat. inde-mināre, cf. mîna „a conduce” sau fr. emmener. Această explicație, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificilă din acela al fonetismului, întrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla în poziție forte în prezent eu *indemîn, cf. paralelismul cu îndemîna (Lambrior 375 crede că îndemna este doar var. a lui îndemîna, ceea ce nu pare a fi mai probabil). Dacă primele două sensuri, care astăzi apar înv., sînt originare este posibil să fie vorba despre lat. dignāri „a binevoi”, sau „a face vrednic, a face apt”, de unde apoi „a pune în situația de a face” ceea ce indică vb. următor (cf. Coresi, îndemnă Hristos ucenicii să între). Rezultatul fonetic este normal, cf. signumsemn; în- trebuie să fie pref. factitiv adăugat tîrziu. Der. îndemn, s. n. (invitație, incitare; exortare; stimul), postverbal; îndemnătură, s. f. (înv., stimul); îndemnător, adj. (animat, stimulant). verb tranzitiv îndemna

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului îndemn

îndemn   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular îndemn îndemnul
plural îndemnuri îndemnurile
genitiv-dativ singular îndemn îndemnului
plural îndemnuri îndemnurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z