îndemănare definitie

îndemănáre și îndemînáre f., pl. ărĭ (d. îndemînă. P. ă = î, cp. cu mănușă, mînă). Abilitate, ușurință în mînuirea lucrurilor. Comoditate, confort (Rar): îndemănarea uneĭ case. substantiv femininîndemănare

îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii substantiv femininîndemânare

îndemânare f. înlesnire de a se folosi de ceva. substantiv femininîndemânare

ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. substantiv femininîndemânare

îndemănáre și îndemînáre f., pl. ărĭ (d. îndemînă. P. ă = î, cp. cu mănușă, mînă). Abilitate, ușurință în mînuirea lucrurilor. Comoditate, confort (Rar): îndemănarea uneĭ case. temporarîndemănare

*îndemấna1 (la ~) loc. prep. verbîndemâna

!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză verbîndemâna

îndemânà v. a găsi ocaziunea: nu se îndemânau a-i sta în ajutor BĂLC. verbîndemânà

ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. verbîndemâna

îndemănéz și -înéz, a v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-. verbîndemănez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiîndemănare

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z