îndemâna definitie

îndemî́nă și îndămî́nă adv. (în, de și mînă). A avea îndemînă (rar) saŭ (maĭ des) la îndemînă, a avea ceva la dispozițiune, lîngă mînă, gata de apucat (banĭ, arme, cărțĭ). A-țĭ fi îndemînă, a te simți bine la trup orĭ la suflet. S. f., pl. ĭ. Vechĭ. Ocaziune, îndatorire. – Vechĭ scris și preîndemînă saŭ prindemînă: vreme prindemînă, vreme potrivită, favorabilă. invariabil îndemînă

!îndemấnă (la ~) loc. adv. invariabil îndemână

îndemînă adv.1. Care poate fi ușor obținut, accesibil. – 2. Comod, ușor, lesnicios. – 3. Oportun, potrivit, prielnic. – 4. (S. f., înv.) Favoare, hatîr. De la mînă, comp. cu în- și de, cf. amînă. Der. neîndemînă, adv. (greu accesibil; s. f., înv., dificultate, descumpănire); îndemînos, adj. (accesibil, ușor); îndemîna, vb. (a netezi calea, a face posibil; a ușura, a înlesni; a ajuta, a sprijini; a împrumuta); îndemînatic, adj. (iscusit; comod; favorabil); neîndemînatic, adj. (lipsit de dibăcie, greoi). invariabil îndemînă

îndemână f. 1. în mână: să-ți ții paloșul îndemână ISP.; 2. la dispozițiune: nu am cartea la îndemână; 3. fig. comod: vremea este îndemână, prilejul favoritor NEGR. [Lat. INDU MANU]. invariabil îndemână

ÎNDEMẤNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ Loc. adv. și prep. La îndemână (sau la îndemâna) cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămấnă adv.] – În + de4 + mână. invariabil îndemână

îndemănéz și -înéz, a v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-. temporar îndemănez

*îndemấna1 (la ~) loc. prep. verb îndemâna

!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză verb îndemâna

îndemânà v. a găsi ocaziunea: nu se îndemânau a-i sta în ajutor BĂLC. verb îndemânà

ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. verb îndemâna

îndemănéz și -înéz, a v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-. verb îndemănez

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului îndemâna

îndemâna   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) îndemâna îndemânare îndemânat îndemânând singular plural
îndemânând îndemânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) îndemânez (să) îndemânez îndemânam îndemânai îndemânasem
a II-a (tu) îndemânezi (să) îndemânezi îndemânai îndemânași îndemânaseși
a III-a (el, ea) îndemânea (să) îndemânai îndemâna îndemână îndemânase
plural I (noi) îndemânăm (să) îndemânăm îndemânam îndemânarăm îndemânaserăm
a II-a (voi) îndemânați (să) îndemânați îndemânați îndemânarăți îndemânaserăți
a III-a (ei, ele) îndemânea (să) îndemâneze îndemânau îndemâna îndemânaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z