încuia definitie

îmcúĭ, a -ĭá v. tr. (d. cuĭ [ca lat. cláudere, clúdere, a închide, d. clavus, cuĭ, că vechile cheĭ eraŭ ca niște cuĭe]. V. închid, cheĭe). Închid cu cheĭa. Constip. verb tranzitivîmcuĭ

încuiá (încúi, încuiát), vb.1. A închide cu cheia. – 2. A închide, a astupa. – 3. A constipa. Lat. cŭneāre, de la cŭneus (Pușcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR), cf. sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consideră (Tiktin; DAR) că semantismul se explică prin uzanța veche de a încuia în cuie. Este de presupus mai curînd că lat. cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne și „cheie”, ca clavus față de clavis. După Capidan, Dacor., II, 631, mr. ancuñare „a arde” este același cuvînt lat.Der. încuietoare, s. f. (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, s. f. (acțiunea de a încuia; constipație); încuietură, s. f. (constipație); încuietor, adj. (care încuie). Descuia, vb. (a deschide o ușă, o poartă, etc. încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un lat. dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea), cf. sard. diskundzare, sau să se fi format în rom., ca închide-deschide.Der. descuietoare, s. f. (ușiță, portiță). verb tranzitivîncuia

încuia, încui v. t. a face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a face pe cineva să tacă verb tranzitivîncuia

încuiá v. a (se) închide cu cheia. [Lat. CUNEARE]. verb tranzitivîncuia

încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd verb tranzitivîncuia

ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. verb tranzitivîncuia

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiîncuia

încuia   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)încuia încuiere încuiat încuind singular plural
încuind încuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) încui (să)încui încuiam încuiai încuiasem
a II-a (tu) încui (să)încui încuiai încuiași încuiaseși
a III-a (el, ea) încuie (să)încuiai încuia încuie încuiase
plural I (noi) încuiem (să)încuiem încuiam încuiarăm încuiaserăm
a II-a (voi) încuiați (să)încuiați încuiați încuiarăți încuiaserăți
a III-a (ei, ele) încuie (să)încuie încuiau încuia încuiaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z