încrucișare definitie

încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri substantiv feminin încrucișare

ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat1. – V. încrucișa. substantiv feminin încrucișare

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 încrucișéze; ger. încrucișấnd verb tranzitiv încrucișa

încrucișà v. 1. a pune cruciș: a încrucișa brațele; 2. a merge cruciș: drumurile se încrucișau. verb tranzitiv încrucișà

ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. Apune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. verb tranzitiv încrucișa

încrucișéz v. tr. (d. cruciș). Pun cruciș: încrucișez brațele. V. intr. Merg cruciș, explorez cîmpu, marea: vapoarele încrucișaŭ. V. refl. Mă pun, îs așezat cruciș: drumurile se încrucișează. verb tranzitiv încrucișez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului încrucișare

încrucișare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular încrucișare încrucișarea
plural încrucișări încrucișările
genitiv-dativ singular încrucișări încrucișării
plural încrucișări încrucișărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z