înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre adjectiv înconjurător
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. adjectiv înconjurător
| înconjurător | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | înconjurător | înconjurătorul | înconjurătoare | înconjurătoarea |
| plural | înconjurători | înconjurătorii | înconjurătoare | înconjurătoarele | |
| genitiv-dativ | singular | înconjurător | înconjurătorului | înconjurătoare | înconjurătoarei |
| plural | înconjurători | înconjurătorilor | înconjurătoare | înconjurătoarelor | |