înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză verb tranzitivînciocăla
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. verb tranzitivînciocăla
încĭocăléz v. tr. (d. cĭoaclă. V. descĭocălez). Montez, compun. Articulez (vorbe). verb tranzitivîncĭocălez
înciocălat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | înciocălat | înciocălatul | înciocălată | înciocălata |
plural | înciocălați | înciocălații | înciocălate | înciocălatele | |
genitiv-dativ | singular | înciocălat | înciocălatului | înciocălate | înciocălatei |
plural | înciocălați | înciocălaților | înciocălate | înciocălatelor |