încinta definitie

INCÍNTĂ s.f. 1. Spațiu închis; sală mare de ședințe. ♦ Limitele unui spațiu determinat. 2. Linie de apărare care înconjură un obiectiv militar etc. [Cf. fr. enceinte]. substantiv femininincintă

*incíntă f., pl. e (d. fr. enceinte, care e part. d. enceindre, a încinge; it. cinta. V. încing). Spațiŭ îngrădit, vorbind maĭ ales de sala publică a unuĭ tribunal: incinta tribunaluluĭ. substantiv femininincintă

incíntă s. f., g.-d. art. incíntei; pl. incínte substantiv femininincintă

incintă f. spațiu îngrădit, sală: incinta tribunalului, Senatului (=fr. enceinte). substantiv femininincintă

INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3. (În sintagma) Incintă acustică = casetă de lemn de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora; boxă. – Din fr. enceinte. substantiv femininincintă

INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu închis al unei construcții, destinat unor adunări. V. sală. A plecat din incintă și s-a dus la bufet. PAS, Z. IV 191. Trecuse de cinci și jos în incintă numai cîțiva deputați obscuri și plictisiți căscau. REBREANU, R. II 33. Știu cît de respectuos trebuie să mă port în această incintă. CARAGIALE, O. VII 296. ◊ Fig. Imensul cîntec al Oltului răsună în incinta preistorică a munților vulcanici. BOGZA, C. O. 165. ♦ Publicul dintr-o astfel de sală. Te pomenești că face o declarație, gîndea întreaga incintă. PAS, Z. II 211. Incinta începea să se învioreze. REBREANU, R. II 35. ♦ (Tehn.) Spațiu închis din toate părțile. 2. Linie cu lucrări de apărare care înconjură un obiectiv militar. substantiv femininincintă