încînéz v. tr. (d. cîne [!]). Vechĭ. Supăr, înfuriĭ. Azĭ. Vest. încîinéz, îndărătnicesc, înfuriĭ. temporarîncînez
încina | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)încina | încinare | încinat | încinând | singular | plural | ||
încinând | încinați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | încinez | (să)încinez | încinam | încinai | încinasem | |
a II-a (tu) | încinezi | (să)încinezi | încinai | încinași | încinaseși | ||
a III-a (el, ea) | încinează | (să)încinai | încina | încină | încinase | ||
plural | I (noi) | încinăm | (să)încinăm | încinam | încinarăm | încinaserăm | |
a II-a (voi) | încinați | (să)încinați | încinați | încinarăți | încinaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | încinează | (să)încineze | încinau | încinară | încinaseră |