închiriére f. Acțiunea de a închiria: contract de închiriere. substantiv feminin închiriere
închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri substantiv feminin închiriere
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria. substantiv feminin închiriere
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind) verb tranzitiv închiria
închirià v. a da sau a lua cu chirie o casă, o trăsură, etc. verb tranzitiv închirià
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. verb tranzitiv închiria
închiriéz v. tr. Daŭ cu chirie: a închiria cuĭva o casă. Iaŭ cu chirie: a închiria de la cineva o casă. verb tranzitiv închiriez
| închiriere | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | închiriere | închirierea |
| plural | închirieri | închirierile | |
| genitiv-dativ | singular | închirieri | închirierii |
| plural | închirieri | închirierilor | |