închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte adjectivînchiorchioșat
ÎNCHIORCHIOȘÁ1, închiorchioșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se închiondora. verbînchiorchioșa
ÎNCHIORCHIOȘÁ2, închiorchioșez, vb. I. Refl. (Reg.) A-și găsi un loc; a se aciua. verbînchiorchioșa
închĭorchĭoșéz (mă) v. refl. (cp. cu ung. körleni, a se învîrti în cerc). Al. Trag o raĭtă, mă´nvîrtesc cum îmĭ place. – La Cr. „mă uĭt chĭorîș” (și atuncĭ ar veni d. chĭor!). verbînchĭorchĭoșez
închiorchioșat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | închiorchioșat | închiorchioșatul | închiorchioșată | închiorchioșata |
plural | închiorchioșați | închiorchioșații | închiorchioșate | închiorchioșatele | |
genitiv-dativ | singular | închiorchioșat | închiorchioșatului | închiorchioșate | închiorchioșatei |
plural | închiorchioșați | închiorchioșaților | închiorchioșate | închiorchioșatelor |