ÎNCHIONDORÁT, -Ă, închiondorați, -te, adj. (Reg.) Care privește chiondorâș, încruntat, posomorât; îmbufnat. – V. închiondora. adjectivînchiondorat
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș). verbînchiondora
închĭondoréz (mă) v. refl. Munt. Mă uĭt chĭondorîș (chĭorîș), mă împoncișez. – Și -răsc, a se -rî́. În Olt. mă încondorez. verbînchĭondorez
închiondorat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | închiondorat | închiondoratul | închiondorată | închiondorata |
plural | închiondorați | închiondorații | închiondorate | închiondoratele | |
genitiv-dativ | singular | închiondorat | închiondoratului | închiondorate | închiondoratei |
plural | închiondorați | închiondoraților | închiondorate | închiondoratelor |