ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș). verb închiondora
închĭondoréz (mă) v. refl. Munt. Mă uĭt chĭondorîș (chĭorîș), mă împoncișez. – Și -răsc, a se -rî́. În Olt. mă încondorez. verb închĭondorez
| închiondora | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) închiondora | închiondorare | închiondorat | închiondorând | singular | plural | ||
| închiondorând | închiondorați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | închiondorez | (să) închiondorez | închiondoram | închiondorai | închiondorasem | |
| a II-a (tu) | închiondorezi | (să) închiondorezi | închiondorai | închiondorași | închiondoraseși | ||
| a III-a (el, ea) | închiondorează | (să) închiondorai | închiondora | închiondoră | închiondorase | ||
| plural | I (noi) | închiondorăm | (să) închiondorăm | închiondoram | închiondorarăm | închiondoraserăm | |
| a II-a (voi) | închiondorați | (să) închiondorați | închiondorați | închiondorarăți | închiondoraserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | închiondorează | (să) închiondoreze | închiondorau | închiondorară | închiondoraseră | ||