ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș). verbînchiondora
închĭondoréz (mă) v. refl. Munt. Mă uĭt chĭondorîș (chĭorîș), mă împoncișez. – Și -răsc, a se -rî́. În Olt. mă încondorez. verbînchĭondorez
închiondora | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)închiondora | închiondorare | închiondorat | închiondorând | singular | plural | ||
închiondorând | închiondorați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | închiondorez | (să)închiondorez | închiondoram | închiondorai | închiondorasem | |
a II-a (tu) | închiondorezi | (să)închiondorezi | închiondorai | închiondorași | închiondoraseși | ||
a III-a (el, ea) | închiondorează | (să)închiondorai | închiondora | închiondoră | închiondorase | ||
plural | I (noi) | închiondorăm | (să)închiondorăm | închiondoram | închiondorarăm | închiondoraserăm | |
a II-a (voi) | închiondorați | (să)închiondorați | închiondorați | închiondorarăți | închiondoraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | închiondorează | (să)închiondoreze | închiondorau | închiondorară | închiondoraseră |