ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amândouă cu stăpânii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89. adjectivînchiaburit
închiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închiaburésc, imperf. 3 sg. închiabureá; conj. prez. 3 să închiabureáscă verbînchiaburi
încheaburésc v. tr. Fam. Fac cheabur [!], îmbogățesc. verbîncheaburesc
închiaburit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | închiaburit | închiaburitul | închiaburită | închiaburita |
plural | închiaburiți | închiaburiții | închiaburite | închiaburitele | |
genitiv-dativ | singular | închiaburit | închiaburitului | închiaburite | închiaburitei |
plural | închiaburiți | închiaburiților | închiaburite | închiaburitelor |